cups of joy cu premii :)

Runia a demarat un concurs (pe cursul de urologie :)) ) pentru  elucidarea acestei dubioase situatii :

In fiecare dimineata, o masina stationa diabolic in fata portii susnumitei bloggerite, facandu-i iesirea din curte incomoda si dificila, nici nu mai discutam problema pupaturilor strasnice, urmelor de maini pe geamuri ca-n Titanic. Si cum Runia n-a inteles lucratura pisihica din spate (sau asa s-a prefacut), a pus la bataie o cana de ceai (foto stanga) pentru cel care vine cu cel mai plauzibil scenariu care are putea explica circumstantele situatiei intamplate in fiecare dimineata. Priceput, da? Si.. blaaat! s-a strigat in spate cand am castigat, so what if I offered drugs?! :)))

Mnow, predarea trofeului s-a facut intr-un mare stil, in Office, unde s-a acceptat servirea ceaiului in cana sus-postata :) in cadrul unei intalniri de gradul trei, Runia, moi et Roxa, unde ne-am hlizit, si ne-am insirat amorurile (haidamaci, and such -> luati, d-aici! :))), povesti tembele de prin facultate si nu doar. Dar, vedeti voi, io am ramas cu o trauma de cand cu concursul asta. De fiecare data cand trec prin fata casei Runiei ma uit dupa masina in cauza. Am ramas cu o bulina pe creier. Cred ca dac-o vad odata ma duc sa-i intreb, sa-mi merit premiul pana la capat, ce naiba! :))

Si daca tot e vremea premiilor, am mai primit un premiu (de ceva vreme, rusine sa-mi fie ca am amanat) pe blogul Danei, multumesc Dana :), si cred ca e timpul sa-l dau mai departe, ca asa-i frumos. :) (acum sa nu veniti cu apropouri la cana, mi-s profund indragostita, ramane pe birou cu eticheta de ceai Milford schimbata tot la 2 ore. :))

Deci, premiile  (mi-am permis sa modific fotografiile, ideea e totusi aceiasi, sper ca n-am violat ceva cod sacru bloggeresc, daca da, sa-mi spuneti, inainte de hack preferabil :)) ):

si

Ofer mai departe premiile acestor bloguri, sper sa le cititi si sa va placa. Iar fetelor, ne mai citim  :) (nominalizate fiind si Roxa cu Runia, da` o sa-mi sara-n cap toata blogosfera, ca.. blaaat! :))) fetele, pentru voi in zilele viitoare, premii personalizate si-mpacam pe toata lumea. :))

Leah - pentru ca e unul din cele mai pozitive, booky and artsy blog I`ve read

Nnovalee - pentru nonconformism
Irre - pentru curaj

si Anei - pentru superbele recenzii din ultima vreme, dar nu numai.

hailo shelle kla de'veiia flev'on

Oameni buni, ce pot să zic, decât că mor, mor încet! Ați văzut Gladiatorul? Ok, nu despre el e vorba, ci despre soundtrackul ăsta din film :

Azi discutam cu un bun prieten despre melodii, le ascultam odată, you know the drill, etc, și-mi dă omul melodia asta, pe care o știam, căci mai leșinasem pe ea în trecut de câteva ori, dar cumva.. am pierdut-o între repetate formatări indecente, majoritatea la nervi. Chiar mă gândeam că dacă am putea da reset bolnavilor cum dau eu format la calc, aș fi făcut facultatea degeaba.

Revenind, duduie casa momentan, e clar, vreau sa culturalizez tot Mureșul: e un vechi cântec popular irlandez, a fost preluat de Hans Zimmer pentru coloana sonoră pentru Gladiatorul. E cântată de soprana Lisa Gerrard pe care omul ăsta, cu care vorbeam, a apucat s-o vadă live și eu (bineînțeles) am murit de ciudă. Melodia se numește Farewell Heroes. Simt că irlandezii ne dau lecții în materie de suflet, de dans, de artă. Am impresia că în domeniul muzical irlandezii domină tot. Sunt vechi, sunt noi, cu spirituali, sunt de toate, în orice timp.

 hailo shelle kla de'veiia

 flev'on

traducere:

prin vinele cui curge sângele foștilor eroi

 flev'on e rădăcina indo-europeană pentru venă. :) how cool is that. Dar cred că cel mai mult îmi place cu câtă sensibilitate își cântă eroii. O fi și mâna lui Zimmer la mijloc... nici nu cred că mai contează. Așa o melodie, oricum nu avea moarte. But now, it lives on, pe lângă Gladiatorul împrăștiindu-se în lume.

PS: pentru cei care nu au cum să și-o downloadeze, spuneți-mi, v-o trimit eu :) e genul de melodie pe care eu o pun pe repeat... și repeat.. și repeat...

dare to ask yourselves

Momentul a fost ca un fel de tag al vieții interioare, al motorului care toarce, e viu chiar dacă nu se agită, nu țipă prin interioare, it doesn’t roar within, dar totuși e the master of his place. Mergeam pe stradă zilele trecute și mă uitam aiurea, la ce se uită lumea pe stradă?

(stg, foto : Gabriel Saplontai) 

Undeva în fața mea, privirea mi s-a oprit asupra spatelui unui bărbat care mergea je sais pas comment, dar o făcea cumva genial, subliminal, în sensul că m-am trezit admirându-i bazinul subțire (și nu, nu fundul :) this was somehow deeper ) umerii lați, dar poate nici nu conta cum arăta ci cum pășea. Purta o geantă de poștaș care îi stătea calm pe șoldul drept. Știti oamenii aceia înverșunați de care laptop-ul se lovește la fiecare pas? Nu era așa.  

Era degajat, dar nu degajatul de „sunt cool”, ci degajatul de „sunt firesc”, de I should be here, and I am, and I enjoy every step cu mintea răsucită, plecată, interiorizată so much so încât ignor privirile femeilor pe stradă. That kind of a walk. O prietenă mi-a zis că îi place să pozeze oamenii din spate, pentru că e o parte a corpului pe care omul nu și-o controlează. Avea dreptate. I-ar fi plăcut să-l pozeze pe omul ăsta. Și (fată logodită, shame on me) m-au lovit flashuri și întrebări de... oare cum sună respirația lui în pat, deasupra unei femei. 

Pe voi vă pleznesc gânduri de-astea când vedeți un om? La ce vă uitați când vă pălește întrebarea asta? Deja aud corul de barbați: sââni. :))

Oare la ce se gândea bărbatul ăsta când pășea așa, oare-i trecea prin cap faptul că o femeie îi privește spatele întrebându-se cum face dragoste.

Who knows.

(dr,  foto: Londra 2008, un spate...la magazinul mixt, foarte mixt :))

A doua toarcere de motor. Știi că ești viu când o melodie în primă audiție te lasă gramădă de te aduni de pe jos. Am pătit-o fix acum 10 minute, sunt muci și mă reconstitui greu. Lui Cristi n-o să-i placă ce-am scris io aici. Deja mă pregatesc de-o prelegere pe tema infidelității. ;))) dar io zic că dacă o femeie nu observă un astfel de bărbat pe stradă ori e frigidă ori citește-n Braille.

 

Asculta mai multe audio Muzica

playback photoshoot

Azi, la 8:00 PM, ne întâlnim din nou la teatrul Ariel pentru o nouă seară Playback.

Veniți, da? :)

Atașez în continuare, pentru cei cărora n-am apucat să le pasez din poze, pozele de data trecută. :) cu întârzierea de rigoare, postul anterior explică fenomenul nefast.

Îmi cer scuze pentru faptul că n-am reținut numele unor oameni, sper să mă ajutați voi, că am impresia că dacă i-aș numi aș face o penibilă și grozavă varză.

(talk-show intern, ne dumiream cum jucăm povestea lui Ioa, bunici și verișori panicați în lanul de porumb, să nu mai zic și de păun :) )

Matyas, mr Brunner, Ana și Ioa. .. mr Brunner își spunea povestea. (zici ca e psihoterapie :)) )

"wtf are you saying?!" (moi, Ioa, mr brunner)
edificator :))

Anda, Matyas, Luminita, genială poza asta.

mr brunner

 

Ana

Statues: după povestea lui Ioa : păunul (Ana), vărul terifiat, bunicul seren, bunicuța-nspăimântată (yours truly).

the people, the props, the idea 

vezi, dacă nu spui ce trebuie....

mr brunner era o iesle pentru căprioare... foarte clar.:))

la căratul Lupului

 

  

Și din nou, prelucrarea foto, Alice Drogoreanu (care cu mare măiestrie s-a exclus din poze, sper c-ați observat :)) dar vine diseară, așa că io-mi propun lungi și minuțioase shot-uri cu dânsa coțopenindu-se pe scena)

Anda a făcut un blog numit Playback, unde vor apărea ultimele informații de la Matyas si se pot posta poze, dar io personal inca n-am priceput cum dar ma mai strofoc. :)  blogul aici.

Mso, see you there tonight. :)

Aduceti aparate foto!:)

as the voices tell me

marți am examen la pisihiatrie.

am trichilomanie, scafofobie, sindrom de conversiune și disociativ de contiință (adică isteeeric), paranoia conjugală, hebetudine, hipoprosexie (no sex involved, din păcate :)) că-i deficit d-atenție!) și-apoi metasimulez oricum deja o tulburare mnestică de fixare pe fondul unei personălități dizarmonice (de tip anakast of course, sobru, lipsit de simțu` umorului și meticuloso-scupuloso-depresivo-conformist) așa că delireeeez, cu delir de influență, xenopat, de grațiere, de izolare prin nerecunoașterea limbii!! cu disoluția progresivă a unității psihismului până la autism, da? și de halucinații nici nu v-am zis.

dar mă tratez cu psihoizoleptice. stabiliza-m-aș!

PS : hai ca recunosc ca am pus postul asta numai pentru poza :))) ma tavalesc  pe jos de cand am vazut-o :))) tot simptom de sesiune,  of course :)))

Later edit :
ok, ok, mananc rahat..:)) am luat 10. :)))
profu` a fost in toane bune si ne-a cam luat in zeflemea, deh, ultima zi de sesiune ;)) mi-a zis (ăăăă..) ca am un discurs elevat (ăăă...) si nici nu m-a lasat sa-l termin ca-l iluminam un pic, bagam inclusiv faze din House. Apoi am sprijinit peretii, hai iz de studentie pana ne-am vazut cu notele (o imbarligatura ilogica care numai la psihiatrie se poate-nțeleni). dar a fost ok, am colegi faini. Oamenii-s faini in general.

caci lumea e roz dupa examen

... iar pupaza zbîîrr pe-o dugheana! (un neuroleptic, ceva?)

because Rachel makes it

 Voi ati fost pe-aici?

Am fost de multe ori ca sa ascult muzica, ca sa intalnesc oameni intre 7 si 9 seara, apoi am fugit inapoi in cotidian, printre oameni si n-am ascultat ecourile.  Tell me you know this place.

The photos, once again, are a courtesy of Alice Drogoreanu.

Palatul culturii a fost construit intre 1911 si 1913, de primarul György Bernády.

Doamna din Sala Oglinzilor imi povestea ca s-a construit din bani imprumutati din Occident, bani europeni, si ca din cauza primului razboi mondial s-a ratacit datoria si n-a mai fost platita niciodata.

Vitraliile sunt valoroase, au fost premiate la expozitia europeana din 1914, chiar si in lipsa, dupa niste schite. Le-au ascuns in subsolul Palatului in a doilea razboi mondial ca sa le protejeze. N-as fi facut niciodata conexiunea vitralii - razboi. :)

Daca ati fi putut trai intr-un timp, care ar fi fost?

Eu vreau anii `20. Palarii, coafuri intortocheate, ruj puternic, Rachel Adams zambind in The Notebook.

Inocenta burgheza, desi conceptul asta cred ca exista doar privind de-acum, cu-n ochi de secolul XXI.

Si vreau un rock-n-roll, vreau foxtrot si manusi de dantela. Sigur, si inevitabil un razboi. Doua.

Sa vina.

Rachel makes it.

playback, Ghiță, hai la joacă!

Seara asta am fost la adunarea ("de teatru") Playback. Ce se intampla? Ne jucam, radem, ne provocam imaginatia, e un joc de improvizatie. Cine a vazut Whose Line is it Anyway (you have to see this :)) intelege unde bat. Cine n-a vazut.. sa ma explic.

Se fac diferite jocuri. Sa zicem ca azi am fost o camila scuipatoare blonda cu patru cocoase intr-un avion, french kissing o stewardesa. Now.. if this didn't catch your attention :)).. imaginati-va ca eram personaj secundar in ce s-a intamplat acolo (zici ca eram oricum toti pe psihedelice).. personajul principal era un italian gelat care in momentul decolarii are the classic panic attack, in timp ce pilotul automat, jucat de unul din noi, of course, tace vreo 2 minute si-apoi isi intinde brusc bratele. Adica decolam. Punct. Ce suspans, ca OZN-ul :)) Eram pe jos de ras. Adica, eu eram oricum la propriu pe jos.... in drum spre casa mi-au venit vreo 3 idei in legatura cu ce n-am facut.. si-as fi putut.. sa-mi fumez tigara dupa ce-am frechkissuit-o pe Ioa, stewardesa, s-o iau cu mine la plecare, etc. Ah. :))

Si asta a fost doar unul dintre jocuri...:)) Sa zicem ca au mai fost asa.. Ioa a mai fost porumbel si scaun de masina, mr brunner a fost un canar, o portiera, muzica (ce mai zdranganea), altii au mai fost motoare, ghitari, idei, petisorul de aur, fuckit, inclusiv Conservatorul (as in instutie. :)) ) etc.

De fapt, ce tot mosmondesc io aici in tarasenia  asta, vreau sa zic ca... we want more peoooplee!! Runia, Roxa si Ana oricum va linsez daca nu veniti ca stiu ca stati in zona.. restul (despre care nu stiu) veniti si voi..(sa-mi spuneti, da?? :)) )

 Miercuri, Teatru Ariel, ora 19:30,

in principiu, cine se baga sa-mi si spuna, sa-l bag la lista cu mail-uri.. cu news-uri legat de adunari si fenomen. :)

Now, let's have some fuun! :)