/me adună miIRC-uitorii! :)

< tatclass > YOU ALL SUCK DICK
< tatclass > er.
< tatclass > hi.
< andy\code > A common typo.
< tatclass > the keys are like right next to each other.

 cele mai bune de aici :  http://bash.org/?top (m-a melancolizat azi un prieten - de mirc of course, brunner! :) )

mIRC-ul. Ajung să cred că a fost o nișă fină în timp, despre care mai discută cu plăcere cei care acum sunt între 22 și 28 de ani. :) Recunosc cu mîna pe inimă că am fost o maaaare mircuitoare, și-o băgătoare de seamă inopinată, că adoram miștoul la comun sau pe privat și-am avut pînă și canalul nostru : #ahahahaha ! Sh`, Dumnezo, hăhăiți mai eram: Roxa, Slipu, OldDeath, Suid, Reiko, Rareș și cine-o mai fost se știe ::) Iar faza cea mai scumpă și mai faină? Prietenii care mi i-am făcut atunci, îi am și acum. That's what mirc did! Asta lipsește pe mess.. canalele. :) One-on-one e o cafea, a chat room is reality on letters. I miss it. Cîteodată. Am tras niște rîsete crunte timp de vreo doi ani, îmi transpirau palmele adrenergic înainte să intru, și mama lui de server că se prăvălea ca duhu`sfînt din ceruri, apoi a dat Dumnezeu Mess-ul... care-i mai parșiv așa, dar nu-i rău.
Să nu mai zic de diabolica e iubirea de chat. :-} Voi ce amintiri aveți? (eu aș vrea să dau de Slipu, care aduna perle, să vă exemplific cum ieșea un hai și-un tărăboi cînd le revedeam de ne dureau fălcile și burțile de rîs.. eram oare mai proști atunci?! :))

/me out
/quit ( It it a bird? Noo. Is it a plane? Noo. Is it Crini? Yeeees!)

Jurnalul Oanei Pellea

S-a întîmplat într-o dimineață (cine mă cunoaște știe că asocierea mea cu dimineața e suficientă ca să scriu un blog :)) ) deci m-am trezit devreme, și-am ieșit din casă, actually, m-am strecurat din casă, și printre blocurile gri (ieșene) s-a întîmplat să ochesc o librărie înainte de o covrigărie. (cam la asta se rezumă elanul meu literar). Am intrat în librărie și evident, m-am pierdut cu totul. E twilight zone în orice librărie intru, mă trezesc după o oră. Așa am făcut și acum, și la un moment dat, cum eram singura acolo într-o luni dimineața vînzătoarea mă zgîlțîie din reverie, și de jenă îi spun că sunt în căutare de literatură romînească, de ultimă oră, dar nu căutam de fapt nimic. Și spre groaza mea a început să descuie vitrine, să scoată cărți, să-mi povestească despre ele, totul menit să mă îndrume/oblige să cumpăr ceva. Între timp a intrat cineva, așa că m-a lăsat cu gramada de cărți, să salivez liniștită. Atunci am văzut-o. Ce m-a atras la ea? Uhm, nimic. Pînă am deschis-o... Cred că oriunde deschid cartea aceasta găsesc un pasaj cu care mă identific, așa cum spune și Ioana Pârvulescu în prefață, Oana Pellea are un simț, un iz, o autenticitate de scriitor. Îmi place că în carte ea povestește de ce refuză interviurile. Pentru că simte că nu este înțeleasă, persoana care îi ia interviul mimează înțelegerea, iar în ziar ajung alte idei. Ea, știți și voi, e actriță, și nu un om al literelor, ci al jocului. Însă a scris o carte fenomenală pentru suflet. Poate că mă regăsesc în ea mai mult decît alții, poate, dar sper că mă înșel, și se regăsesc și alții.

Rar am scris despre o carte pe blog. De obicei îmi fac fișe personale, un fel de tentaculă neatrofiată a școlii generale, ca o etichetă de "Nu uita". Acum? Ce pot să mai spun? Este jurnalul unui om introvertit, unui om adevărat, unui om simțitor, unui om singur. Este jurnalul oricăruia din noi, pînă la urmă.
Vă redau cîteva pasaje, am obiceiul să pun smiley-face-uri lîngă pasajele care-mi plac. Au fost multe :-).

"Îmi închipui cîteodată ce-ar fi dacă cerul s-ar deschide și înapoia cerului n-ar fi decît o imensă oglindă. Ar fi groaznic. Ar însemna o mare pedeapsă: să ridicăm privirea și să ne vedem tot pe noi, în toată micimea noastră. Ce enormă singurătate. Și ce minune că cerul există nesfîrșit și opac. Ce speranță ne poate da chiar în noapte un petic de beznă. Ce șansă să te pierzi și să te uiți. Ce respirație de infinit."

"Am lipit pe oglinda din față o vedere trimisă de Biță Banu. O bătrînă adusă de spate, suind scările unei catedrale. Umbra ei pe zidul rece de piatră - umbra e mare, frumoasă, și mai ales dreaptă. Dacă umbra după noi va rămîne dreaptă, ce contează că ne trage pămîntul și ne cocoșează de ajungem să ne sprijinim în baston? De fapt, nu știu dacă ne trage pămîntul sau ne apasă cerul."

Recomand Jurnalul Oanei Pellea, pentru oameni simțitori. :-)

this is the road

this is the road to hell.. :) on the road again (de fiecare data-mi amintesc de Donkey din Shrek, si mormai o  melodie tot drumul ) asa, Iasi - Tg-Mures. Cine cunoaste drumul stie ca Iasi - Toplita (a.k.a. Groapa - jur ca asa scrie cu spray pe placuta la intrare ) e bun. Toplita - Tg- Mures : it`s hell.

 Iasi - Toplita, a fost o poezie de Alecsandri : un soare cald si auriu de toamna, coline galbene, coroane scheletice, recolte noi, verzi, crude, drumul liber, politia la votare, tirurile parcate, duminica perfecta. De la Toplita incolo noapte, ceata, oameni pe drum, in drum, beti pe drum, si ceata cetilor din bataliile cu otomanii, s-o tai cu cutitul, iar asfaltul un fel de Saw :)) pentru masina.

Dar mirificul absolut care a incununat drumul asta a fost o treaba pe care rar o sa o mai vad. Inainte de a intra in Toplita (the end of the rainbow) sunt niste serpentine, care coboara abrupt. Venind glorioasa pe serpentine, in indepartare se vede CEATA. Care planeaza, de fapt, care se depunea la baza vaii, de pe serpentina, la apus, plapuma asta de abur, de intuneric era nemaipomenita. Am vrut sa trag in parcare, dar de unde,era plin! In spatele meu,evident, tirul care tocmai il depasisem cu spume, asa ca.. singurele poze care le-am facut au fost de la volan, pe serpetine, cu tirul scrasninudu-si franele-n popoul meu :)) So.. this is the best I could do.

I`m a writer, I can't take pictures :)))))

croncăn și io prin ogradă

De la geam, sub un nuc, vad trei sau patru ciori care rascolesc in frunze, cauta nuci presupun. Nu pleaca, banuiesc ca au gasit. Deasupra lor sunt doar crengi, in departare crengi si o ceata care se ridica, se mai aud doi caini care latra alternativ. Cam atat. "si restul e tacere".. cum spunea filmul (romanesc, daca nu l-ati vazut, sa-l vedeti, it restored my faith in cinematografia romana). Ah, am gresit, sunt vreo 30 de ciori. Toamna lunga, si umeda. Ca un fel de ultim ingredient al unui ceai tare, apoi aroma de jazz, poate chiar un blues, in that "no one appreciates how good i am" mood. :) Asta nu se voia blog introvertit, dar, shit, asa a iesit. Nu stiu niciodata despre ce-o sa scriu.

Azi voiam sa scriu despre prietenie. :-)
Si cum prieteni's uneori ca ciorile, uneori crezi ca's 4 dar de fapt is 30 ( desi adesea e invers :)) ), vin la un ceai cu jazz, uneori cauta cu tine naluci, ori nuci, whatever, tot acolo, majoritatea joaca remi, si fac politica, iar cei mai multi, is pe drumuri, ca si mine. Adica-s calatori, c-o iesi ca suntem toti ciori. :) Banuiesc ca unii sunteti mai fini, n-ati  avut unghii si degete praf de la nuci. :D Cat de rele erau pielitele alea, yack.

Ca nu ma pot abtine, imi amintesc de taica-meo descreierat la un meci Romania - CevaTara, in care Banel Nicolita iesea pe flanc si fugea Banel, si fugea, si taica-meo : Craaaaa!! :)))))

Adaug in incheiere un prieten care ar fi trebuit sa fuga :) (l-am sterpelit de-aici : http://badorgood.com/foto/prietenie-268183)
 

I wish you some ciori. :)

"how to" on women

Logodnicul meu:

Orice gînd  feminin, adică orice descărcare haotică neuronală, înainte de finalizare trece prin centrul/ lobul/ emisfera lui "să-și ceară scuze!"

:D what?!